luni, 17 iulie 2017

Valsul necunoscut



Iubirea este un vals necunoscut,
te îndrăgoștești într-o clipă,dar iubești toată viața...?
 Kate

Nu sunt o dansatoare profesionistă, eu știu doar să simt. Uneori, cuvintele te părăsesc, rămîi doar cu emoții vii, trăiri intense, dorințe ascunse. O întîlnire îți schimbă tot, devii un alt om. Ești altcineva sau poate ești chiar tu cel adevărat? Îți descoperi limitele și înțelegi că ele nici nu există, totul este posibil.Știam că, ceva important trebuia să fie în curând, însă nu știam cât de fericită sau tristă voi fi în viitor. Urma să aflu...
     Singurătatea, lasă răni adânci, iar valsul este o visare... și atunci când apare cineva în viața ta, ai speranța că suferința a luat sfîrșit.Așa a început valsul necunoscut... o viață nouă. Iubeam și ca orice femeie, credeam că sunt iubită. Era un vals necunoscut, la început vorbeam ore în șir despre orice subiect, ne plimbam, eram împreună. Timpul trecea, iar inima bătea tot mai puternic în piept. Eram fericită. Mă trezeam în fiecare dimineață cu zâmbetul pe față, deoarece știam că cineva se gândește la mine. Un simplu mesaj primit pe telefon, îmi ridica dispoziția pentru o zi  întreagă. Îmi făceam griji dacă nu vorbeam, îmi era dor, mă gândeam la el, la viitorul nostru.El era indiferent...simțeam asta insă refuzam să cred. S-a schimbat atît de mult, încît la un moment dat am realizat, că era un străin. Un om, care a jucat teatru, a fost un actor iscusit și un dansator al măștilor de umbre.
     Dansul relației noastre a devenit tensionat și periculos. În urma lui, puteau rămîne răni adînci în inimă, iar sufletul să-și închidă petalele. Nu-i păsa,se comporta în fiecare zi de parcă nimic nu s-a întîmplat. Mi-am acoperit sufletul cu trandafiri. M-am îndrăgostit de viață...
   Nu sunt o pianistă profesionistă, eu știu doar să adun cuvintele inimii în sunete. Nu sunt scriitoare, dar scriu glasul sufletului. A iubi nu este o greșeală, a trăi în castel de sticlă este absurd.Atunci cînd el se prăbușește, bucățile de sticlă se lipesc de inimă.
Acel vals necunoscut, are aroma unui trandafir...care, este in inima omului pentru al proteja.
 Kate

Un comentariu:

  1. Mereu surprinde pe toți cei care își caută ajutorul. Este o sută la sută de mâini cu puterile magice. Îți mulțumesc mult pentru că mi-am readus relația la normal după 5 luni de despărțire de fostul meu iubit. WhatsApp la +27736117700 pentru Elumelu Marele Okaikulo, el este cel mai mare și cel mai puternic vrăjitor în care am încredere. Chiar și în acest Elumelu din toată lumea pandemică, Marele Okaikulo a putut să-mi aducă fostul iubit în 48 de ore cu puterile sale spirituale, după ce am plătit taxa inițială de 350 de euro pentru a achiziționa articolele necesare pentru a face treaba pentru mine. După ce a terminat, fostul meu iubit s-a întors la mine în 48 de ore și astăzi suntem acum cei mai buni unul pentru celălalt. Puteți contacta Elumelu, Marele Okaikulo prin intermediul liniei sale WhatsApp la +27736117700 pentru orice ajutor în relațiile / căsătoriile voastre.
    Jose Maya

    RăspundețiȘtergere

Puteți posta comentarii și ca Anonim!

Happy Valentine's Day

Lectură aplicativă și terapeutică. Ești singur/singură, nu ești implicat într-o relație amoroasă?Te simți singur, în timp ce prietenii...